Tiganii si caprele frantuzesti

de Viorel Ilisoi
30/07/2010

Nemsa este un sat sasesc, din judetul Sibiu, locuit de tigani care cresc niste capre frantuzesti primite în dar de la o fundatie americana, prin filiala europeana din Olanda. Sasii si caprele au schimbat, fiecare în felul lui, viata tiganilor din Nemsa, stabiliti aici începând de pe la 1900 ca argati ai sasilor.
Întâi, sasii i-au învatat câteva lucruri de-ale lor: sa faca o meserie, nu sa stea cu mâna întinsa, sa spuna buna ziua, sa mearga la scoala, sa-si tina casele, hainele si trupurile curate. Când sasii au plecat din Nemsa, de-au mai ramas doar trei dintr-un sat întreg, si nici aceia sasi-sasi, a început si învatatura lor sa slabeasca în rândul tiganilor si au prins sa apara copii murdari pe strazi, case într-o râna si fara acoperis, femei si barbati lipiti de usa primariei ca sa primeasca ajutor social. Si deodata, când parea ca alunecarea în rau nu mai poate fi oprita, de peste mari si tari au aparut în sat vreo doua sute de capre frantuzesti, parca scaldate în ciocolata, dragute si sfioase ca niste fete mari. Si caprele astea i-au întors cumva înapoi la bunele lor deprinderi mai vechi, sasesti.

Capra te obliga sa te scoli de dimineata, s-o mulgi, s-o duci la pascut, sa o aperi de ploaie si de caldura, de urs, de hoti, de boli, sa îi faci curatenie în saivan, sa îi aduni fân pentru iarna. Te obliga sa te tii curat, altfel nu mai cumpara nimeni lapte de la tine. Pe scurt, caprele, mai ales cele frantuzesti, atât de sensibile, îti impun o responsabilitate, o multime de obligatii. Si încet-încet, caprele astea îti construiesc un stil de viata. Asa explica Iulius Comiza rolul civilizator al caprei.

Iulius este liderul tiganilor din Nemsa. Lider, nu bulibasa. Ei nu mai au nimic din traditiile tiganesti, nici limba n-o mai stiu. Toti vorbesc româneste, iar batrânii mai stiu în plus si nemteste. Cum s-a întâlnit Iulius cu capra?
"Eram forjor la fabrica de suruburi din Medias, povesteste el. S-a dus, a falimentat repede, în '92. Stateam acasa, ma uitam la cer. Am zis: «Hai sa fac o asociatie de prietenie, asa, între tiganii nostri, care-s cam 80% din populatia din Nemsa, si restul de români, unguri si doi-trei sasi. I-am zis frumos: «Fraternitatea». Si asociatia asta nu facea nimic, statea. Stateam si eu. Eram somer si bolnav de plamâni. Cu patru copii acasa. Si, cum stateam noi asa, în 2004 a venit Fundatia americana Heifer, filiala din Olanda, si a zis: «Ia luati voi de-aici-sa doua sute si ceva de capre, ca noi dam animale gratis la saracii care au cumva o forma de asociere». Adica, ei lucrau cu organizatii, nu cu fiecare om în parte. Sa fie ale noastre, iar noi sa dam mai departe, tot gratis, atâtea animale câte am primit."

Iulius Comiza are 51 de ani. A facut o profesionala de forjori. Cum sta el între capre, mulgându-le si vorbind despre fonduri PHARE, masura 1.4.1, subventii, proiecte, programe europene, pare venit din alta lume cu caprele lui frantuzesti cu tot. Capre frumoase, cu parul fin, cu ugerul generos, cuminti si pupacioase, din rasa Alpina Franceza. Iulius Comiza a prins rostul acestor smecherii ultrabirocratice la trainingurile organizate de Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi si Heifer România, apoi le-a aprofundat singur acasa, la calculator. A învatat de la copii sa-l foloseasca.

Apoi si-a pus si internet. Si nu e singurul care stie cine a fost Stephan Ludwig Roth, a carui statuie se ridica acum în centrul satului, sa fie gata în august, când vin sasii acasa, în concediu, la farsang, o petrecere laolalta cu tiganii si cu tot satul, ca pe vremuri. Caprele frantuzesti au ajuns la 33 de familii de tigani din Nemsa. "Conditia era sa avem copii, un adapost pentru capre si pamânt ca sa le putem asigura hrana", spune Iulian Zlatar, unul din caprarii satului. (Numele romane Iulius, Iulian, Traian, Remus, Cezar etc. sunt obisnuite la tiganii din Nemsa. Sasii i-au învatat sa-si ia nume latine ca sa se deosebeasca de ei, de sasi.)

Momentul fericit al întâlnirii cu caprele primite în dar s-a sfârsit când crescatorii au dat nas în nas cu economia de piata. Adica avem noi capre, dar ce facem cu ele? Tiganii din Nemsa nu au familii numeroase. Cel mult patru-cinci copii. Pot cinci copii sa manânce tot laptele si toata brânza de la cinci-sase capre care dau fiecare un litru si jumatate de lapte pe zi? Nu pot. "Si atunci ce sa facem cu laptele? Sincer, cine vrea sa cumpere lapte de la tigani? Venea o firma de lactate si ne lua laptele cu 40 de bani pe kila, mai putin decât lua laptele de vaca. În bataie de joc", spune Bradut Lesca.

Atunci, dupa o analiza strategica a situatiei, caprarii au hotarât sa reorienteze productia de la lapte catre capre de prasila. "Un tapulean de opt luni îl dam cu opt milioane. Iar un tap adult îl dam si cu saispe", spune sudorul Dan Ghebenei, un tigan cu pielea alba ca laptele de capra, tocmai de aceea ales, mai mult formal, presedinte al asociatiei "Fraternitatea". "Asta acum, ca e criza, adauga presedintele. Dar înainte de criza mergea si dublu. Vindem iezi si iedute de prasila în toata tara, vin fermierii sa ia de la noi capre de rasa superioara. Avem lista de asteptare. Plus ca mai luam câte juma' de milion pentru o monta. Vine omul la noi, lasa capra aici o saptamâna, lasa si banul. Noi avem grija de ea, o hranim, o pazim.

Îsi ia capra gestanta, sa aiba si el alpina franceza. Lasam iezii sa suga cât pot de la capre si ce ramâne mulgem noi pentru copii si tot ne mai ramâne vindem în sat. Au început sa vina oameni si din alte sate." Vin oameni care au aflat ce bun e laptele de capra, medicament, nu alta. Pe Iulius Comiza, de exemplu, caprele l-au scos si din saracie, dar si din boala lui de plamâni.

Unii îsi tin caprele acasa. Opt caprari s-au unit într-o cooperativa si au facut o ferma la marginea satului. Banca nu le dadea bani, asa ca s-au împumutat de la un român bogat din sat. 15.000 de euro. Banii îi dau înapoi în rate. Ar mai fi avut ei 2.000 de dolari, banii lor, primiti de la o organizatie de ajutorare a romilor. Dar au hotarât ca e mai bine cu banii astia sa faca un grup sanitar la scoala. Pentru copiii lor. Rar câte unul, o data la câtiva ani, abandoneaza scoala. Au învatat de la sasi ca scoala - îti place, nu-ti place - o faci. Si, în afara de noua familii înscrise la ajutor social, în fiecare familie exista cel putin un meserias, angajat undeva, care aduce bani în casa. Si nu ca sa-i bea. De altfel, în Nemsa nici nu exista cârciuma.

Asadar, cu banii împrumutati au ridicat cu mâinile lor, cum i-a dus capul, grajdul, padocul, fânarul si brânzaria din capul satului. Pereti de scândura dubli, cu vata de sticla la mijloc, sa tina iarna de cald. Fara încuietori, ca nu fura unii de la altii. De aproape doi ani, de când e ferma, n-a disparut nici un ied, nici o bucata de brânza. Si nu sta de paza decât o caricatura de catel alb si flocos, de juma' de kil, o bucata de brânza cu ochi.

Tot asa s-au strâns la claca si când au sapat singuri un sant de cinci kilometri ca sa aduca în sat cablul de televiziune, fiindca primaria nu dadea semne ca ar vrea sa faca treaba asta. Din cei opt caprari din cooperativa, patru sunt angajati cu carte de munca la fabrici din Medias, nu au timp de capre. Asa ca îi platesc pe ceilalti patru sa se ocupe de ferma. "Iesim fiecare cu aproximativ douaspe milioane de lei, zice Iulius Comiza. Din banii astia platim si împrumutul, dar tot ne ramâne ceva si noua. Nu ne îmbogatim, dar ne propunem sa facem asta, avem proiecte. Suntem abia la început cu ferma asta".

Toti tiganii din Nemsa au macar un hectar de pamânt mostenit de la parinti, de la bunici, care îl primisera de la sasi. Fiecare a venit în cooperativa cu pamântul lui, în total zece hectare. Au mai închiriat câteva hectare de pasune de la primarie. Si înca 26 de hectare le-au primit în folosinta, gratis, de la un scotian, un aristocrat misterios din anturajul printului Charles, care a cumparat mult pamânt în zona, nimeni nu stie pentru ce. Scotianul n-a avut nici o retinere sa colaboreze cu tiganii din Nemsa, sa le dea pamântul pe mâna. A zis ca are toata încrederea.